Trăim sau doar existăm?

În ultima vreme petrec mult timp cu mine. Da, știu, sună ciudat. Că doar tot timpul sunt eu cu mine, sau tu, care citești, cu tine.

Da, e adevărat, în fiecare dimineață ne trezim în propriul corp, îl simțim încă de când deschidem ochii cu greu, sau când ne ridicăm din pat, când facem primii pași spre baie, sau când ne privim somnoroși în oglindă. Știm că suntem acolo, că doar ne vedem și ne simțim.

Apoi gândurile încep să ni se amestece în cap: o cafea, un duș, un deoroll, un parfum, o cremă de față, un călcător, o rochie lejeră, niște cercei să se asorteze, ceva comod în picioare, un tricou și pantaloni scurți, o rochiță și niște sandale, un sandwich, o clătită, un smoothie, vase de spălat, laptop, telefon, încărcător, portmoneu, geantă, chei, mașină, muzică, șosea, oprire, îmbrățișări, pupici, mașină din nou: Stop!

– Respiră!

– Respir!

– Simți?

– Simt!

– Ce simți?

– Viață!

– Perfect. Acum du-te și trăiește-o! Așa cum ți-o dorești, cum ți-o imaginezi, și nu uita…

– Știu, știu… privește-o ca pe un dar în fiecare zi și bucură-te!

Am ajuns într-un moment în care pur și simplu trăiesc. Viața mea nu e mai roz decât a altora, nici iarba mai verde în grădina mea, dar acum nu mă mai zbat pentru nimic, nu trag de mine, nu îmi vând iluzii. Nu muncesc excesiv, chiar dacă muncesc mult, iar când sunt acolo, la muncă, mă bucur. Nu îmi fac planuri de viitor, nu mă văd peste 5 ani în vreun top, nu vreau să-mi cumpăr nimic. Simt că nu mai am nevoie de nimic.

Vreau să citesc, să ies cât de mult în natură, să mă conectez cu oamenii, să râd, să mă bucur! Să fiu alături de copiii ăștia cât au nevoie de mine, la propriu, nu doar financiar și împlinindu-le niște nevoi de bază, ci acolo lângă ei, pe bune, cu defectele mele, cu urletele și neputințele mele, cu tot ce sunt eu, și nu mimând un rol de părinte perfect.

Vreau să fiu prezentă în propria viață, să o simt, să o trăiesc, să mă bucur de ea! Nu îmi doresc să mă împlinească nici munca, nici copiii, ci eu pe mine. Copiii vor pleca la un moment dat, capacitatea mea de muncă va scădea, dar eu, de lângă mine, nu voi putea pleca niciodată.

Ce voi găsi oare peste câțiva ani, atunci când copiii vor avea viața lor, și alți oameni tineri vor face mai bine decât mine munca mea de acum?

Îmi place să cred că voi găsi niște ochi mari și veseli și o inimă blândă și sensibilă, dar plină de viață! ❤️

Don’t you cry for the lost
Smile for the living
Get what you need and give what you’re given
Life’s for the living so live it
Or you’re better off dead

(Visited 297 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *