Sunt o persoană veselă, nu fac eforturi să fiu așa, sunt așa pur și simplu. Îmi găsesc zilnic zeci de motive să fiu veselă, să râd, să mă simt bine. Sunt așa dintotdeauna. Dar am și eu, ca toată lumea, zile mai bune și zile mai puțin bune.

Uneori, mă trezesc de dimineață cu tot felul de gânduri colorate în culori sumbre, și mă năpădesc tot soiul de sentimente ciudate și, deși încerc să le conștientizez și să îmi spun că poate nu e chiar așa gri totul, gândurile reușesc să mă distragă și să îmi spună: – Ba da, e gri, uită-te mai bine, e chiar un gri închis!

Da, am și zile de-un gri tare închis. Și simt că oricât mă străduiesc să le schimb culoarea, ele se ambiționează să rămână la fel. La fel de gri. Închis. Și învăț încet încet să accept și gri-ul și să nu încerc cu orice preț să-l schimb. Învăț să mă accept pe mine cu totul. Nu doar pe Anca, cea veselă și mereu pusă pe șotii, ci și pe Anca cea întoarsă pe dos.

Mă gândeam zilele trecute, oare de ce mereu vrem să ne arătăm doar părțile bune, să defilăm doar cu ce avem frumos? De ce ajungem să ne ciopârțim pentru ca ceilalți să vadă doar bucăți din noi? De ce ne anulăm anumite părți, până ajungem să nu ne mai recunoaștem noi pe noi și propriile trăiri? Oare pentru că vrem să ne știm mereu frumos colorați, fără niciun pic de gri, nici un pic de negru?

Uneori, sunt atât de gri, de necolorată, de fadă și totuși, alteori, sunt și atât de plină de culoare, de veselă! Dacă ar fi să mă privesc ca întreg, cred că aș ieși destul de bine într-o poză. Mai multe culori calde decât reci.

Azi m-am întâlnit cu un prieten vechi. Ne știm de mult. El mă acceptă în orice culoare.

– Hei! Ce cărămizie ești azi!

-Aha, cam ca și o…cărămidă…

-Mie îmi plac cărămizile. Știi tu, lucrurile bune se clădesc încet…cărămidă cu cărămidă.

-Aha, să înțeleg că, cândva voi deveni și eu un întreg bun… că așa mă simt și eu, ca și cum aș fi formată din multe cărămizi. Doar că unele se sparg câteodată, și în locul lor rămân goluri, și nu știu cu ce să le înlocuiesc.

-Ce ciudați sunt voi, oamenii! Auzi, cică nu știu ce să facă cu golurile…cu ce să le înlocuiască… De ce trebuie mereu să înlocuiți ceva cu altceva? De ce săriți repede să acoperiți golurile? De ce nu le trăiți, pur și simplu?

-Nu cred că știm să facem asta. În schimb, la acoperit, la înlocuit, suntem pricepuți tare. Cum simțim un gol, hop îi găsim un dop!

-Se pare că ați lipsit cam mulți dintre voi când s-a predat verbul ,,a aștepta”…

-Ai dreptate, nu știm să așteptăm. Nu știm să stăm în ,,gol”. Vrem să fim mereu plini. Vrem să privim doar cărămizile bune, solide, durabile. De cele șubrede ne dezicem. Cu siguranță, altcineva le-a pus în noi.

-Știi ce-i cel mai ciudat?

-Ce?

-Că eu vă accept și vă iubesc cu totul. Nu doar când sunteți buni. Sau doar când sunteți frumoși și eleganți. Sau când sunteți veseli. Ci, mereu. Și ca întreg. Pentru mine sunteți suficienți exact așa cum sunteți, dar pentru voi înșivă, nu.

-Tu știi cât de greu e să-ți fi suficient ție însuți? Să te uiți la tine și să-ți zici: – Sunt așa de multe chestii pe care nu le știu, am dat-o în bară de atâtea ori, nici măcar nu arăt bine azi, am și strigat de dimineață la copii… dar, uite, dacă mă uit mai bine la mine, asta sunt eu și sunt suficientă!

-Știi ce-ți spun eu mereu…Nimic nu e prea greu când ai…

– Credință!

-Așa că…

– Știu, știu…Roagă-te. Așteaptă. Ai încredere!

-Exact!

-Dar știi ce-ți spun eu mereu? Cu rugatul n-am treabă, cu încrederea în Tine stau bine, dar așteptatul…mă enervează maxim!😁

-Așteptatul e ca o punte. Între cine erai cândva și cine vei deveni. Nu alerga pe punte, ci mergi încet, cu răbdare. Când vei ajunge dincolo de ea, vei înțelege de ce am ales pentru tine puntea în loc să te arunc în apă!😁

– Ca de obicei, ești un simpatic! Și îmi place la nebunie să povestesc cu tine! ❤️ Și, auzi, că tot suntem prieteni, n-ai putea să faci pentru mine o derogare?

– Așa…

-Când trebuie să trec câte o punte… n-ai putea să o faci pentru mine mai scurtă?😁

But I will trust Your unfailing love
I will rest knowing You’re enough
I will give praise through all my days
You have been good to me…