Părinții mei

Se zice că părinții ți-i dă Dumnezeu, doar prietenii ți-i alegi singur.În cazul meu, cred că Dumnezeu s-a autodepășit când mi-a ales părinții. 

Eu nu am fost niciodată vreun geniu în devenire, dar am fost un copil conștiincios și responsabil, și mereu am avut note bune, fiind conștientă că nu mă pot baza pe ceva sclipire de moment, ci doar pe propria muncă.
În anul 4 de facultate mi-am ratat licența, adică am făcut ce puteam face cel mai grav, după 4 ani în care nu avusesem nici o dificultate în a-mi lua examenele. Dar, na, știți voi, îndrăgosteala când vine nu te întreabă : ai licență, n-ai licență, pot să vin acum sau mai fac o tură și revin mai încolo .😋


Când le-am spus părinților mei, cu lacrimi în ochi si vocea tremurândă, de îmi venea să-mi bag capul în pământ și să dispar măcar pentru câteva luni (cu băiatu’, desigur) , ai mei au fost atât de calmi, încât deși mă simțeam ca naiba, am forțat nota și le-am zis că aș vrea să merg și în vacanță. Știam că fusese un an greu din punct de vedere financiar și nu mă așteptam deloc să raspundă pozitiv, și cu toate astea au făcut-o și m-au lăsat și în vacanță. Iar când au venit după mine la Cluj mi-era atât de jenă să-i privesc în ochi și mă așteptam să aibă privirea aia de : ”Știi, ne-ai dezamăgit profund”, dar în schimb ei au venit cu privirea aceea de : ”Ești a noastră, ești sănătoasă, se mai întâmplă și din astea, amu’ doar nu-i capăt de lume (vorba mamei mele)” .


Pentru mine acel moment a fost cea mai clară dovadă de iubire și acceptare din partea alor mei. Cu sentimentul acesta am pornit în lume, că indiferent de cât de tare voi greși, de ce decizii proaste voi lua, ei vor rămâne mereu alături de mine.


Părinții de azi (și eu sunt printre ei) merg la multe cursuri de parenting, citesc zeci de articole pe net despre cum să reacționeze în anumite situații, își doresc să găsească soluții, să dețină cheile posibilelor probleme care vor apărea în viața copiilor lor, ca atunci când acele probleme vor veni să fie pregătiți și numai să aleagă cheia potrivită. 


Părinții mei nu mi-au dat chei, dar mi-au dat siguranță, nu au încercat să-mi panseze rănile, dar i-am simțit aproape, nu mi-au arătat care-i drumul, dar m-au asigurat că există unul.
Da, aceștia sunt părinții mei primiți în dar de la Dumnezeu și îi iubesc tare tare și nu am cuvinte îndeajuns de multe pentru a le mulțumi că ne-au crescut atât de simplu și frumos pe mine și pe fratele meu!


Haideți să-i prețuim pe părinții noștri cât încă sunt în viață și să spunem o rugăciune pentru cei care azi doar ne veghează! 

(Visited 81 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *