Odă bucuriei

Săptămână trecută am fost la Târgul de carte – Gaudeamus – din București. A fost o săptâmână plină petrecută departe de casă și de tot ceea ce îmi este familiar. Nu e ceva nou pentru mine, mai ales că departe de casă sunt de pe la 10 ani și ceva. Nu mă sperie nici oamenii noi, nici locurile nemaivăzute, nici situațiile neprăvăzute, și m-am obișnuit să iau fiecare zi așa cum e ea.

Anul acesta am mai fost plecată, tot așa o săptămână, la primul meu târg de carte ca și expozant – la Bookfest, și parcă aveam oarecum emoții, și le-am zis colegelor mele: Haideți careva cu mine, că nu cunosc pe nimeni acolo. Și răspunsul a fost ceva de genul: Cât timp, 5 minute, 10 minute? Și cam da, ăsta e adevărul, nu-mi trebuie mai mult de 5 minute să-mi fac un prieten 🙂

Săptămâna care a trecut a fost cu siguranță, în mare parte, despre prietenie și bucurie. M-am întâlnit cu oameni pe care-i știu din online de câțiva ani și cu care vorbesc chiar lunar și pe care i-am văzut acum pentru prima dată. M-a vizitat Lavinia, pe care n-am văzut-o de 20 ani, de când am terminat liceul, și cu care nu mă știam nici înainte foarte bine, dar cu care parcă mă știu de o viață. Sonia, care e o băimăreancă mutată în București, a venit special să mă vadă, noi am lucrat în aceeași bancă acum 8 ani, și culmea nu am interacționat mai deloc atunci, iar acum am fi putut să stăm la povești ore în șir. Și au fost mulți mulți oameni noi cu care am râs, am glumit, am făcut ce știu eu mai bine: le-am povestit cu mare drag despre cărțile publicate și noutățile de anul viitor.

În plus am fost într-o echipă cu oameni de milioane. Știți sentimentul acela în care poți să fii tu însuți, poți să faci ce glume vrei, poți să te strâmbi când vrei și te înțelegi cu ceilalți doar din priviri? Pentru mine, cea de acum, este exact ce-mi doresc de la oamenii de alături. Nu mă mai interesează nici să demonstrez eu ceva, nici alții să-mi demonstreze mie cât sunt de grozavi, ceea ce mă bucură maxim este bucuria de a sta împreună.

Și bucuria asta e ceva atât de simplu de obținut, nu costă nimic, e ceva ce ai în suflet și dai mai departe.

Auziți des oameni care, atunci când vă întâlniți, să zică: Ce mă bucur că te văd! ? Ar fi ciudat să auziți asta, nu? 🙂 Dar îl putem face și noi ca și un exercițiu – când îl faci prima dată pare greu, apoi dacă îl reiei, începe să devină tot mai ușor, până ajungi să-l faci cu ochii închiși. Bine, acum nu vă zic să faceți asta cu ochii închiși, adică să vă întâlniți cu cineva, să închideți ochii și să îi spuneți: Ce mă bucur că te văd! 🙂

Uite, încep eu, iar în seara asta, vă voi spune (și-s cu ochii deschiși, credeți-mă, că scriu) : Mă bucur că citiți ce scriu eu! 🙂

 

 

(Visited 115 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *