În ce ne măsurăm bogăția?

De 2 zile sunt cu Matei la schi. Nu a fost nimic foarte programat, am hotărât noi să mergem 3 zile la schi, dar cum avem pârtia aproape, am zis că seara venim acasă. Înainte de a pleca de acasă, Matei a zis să ne punem totuși o pijama la noi și un rând de haine, că poate poate găsim o cameră să ne cazăm.

    Nu mai zic cât de încântat a fost că am găsit o cameră liberă. – Mami, e foarte faină camera, și o să fim numai noi 2! Când i-am văzut bucuria de pe chip am și uitat că nu avem suficiente haine la noi, că eu mai aveam ceva de lucru și nu mi-am adus laptopul, că nici financiar nu eram pregătită (mai ales că mai urmează să mergem într-o minivacanță de schi la final de lună), că, cumva, toate planurile mele de adult s-au dat puțin peste cap.😊

    Nu știu cum se face că toate planurile adulților sunt legate de muncă sau de partea financiară. Muncim ca să facem bani și ca mai apoi să ne bucurăm de diverse lucruri. Banii ne dau oarecum siguranță.

    Hai să vă zic ce îmi amintesc eu, din copilărie, dar și mai apoi, din adolescență. Copil fiind, noi, ca familie, nu aveam bani. Părinții mei aveau salarii fixe, de cadre didactice, erau de altfel singurele lor venituri. Nu aveam bani, dar nici nu simțeam că nu avem. Nu aveam jucării, nici haine fel de fel, ci strictul necesar, nu mergeam în vacanțe luxoase, și cu toate astea eu simțeam o mare siguranță. De ce simțeam asta? Pentru că, deși părinții mei nu au reușit să ne dea luna de pe cer, au făcut ceva ce a însemnat ulterior mult mai mult de atât – ne-au creat amintiri.

  Țin minte și acum:
– toate taberele la mare în care am fost, de la 3 ani până pe la 10 ani, împreună cu ai mei.
– fiecare sfârșit de vară în care aranjam împreună cu fratele și tatăl meu toate lemnele pentru foc și cum ne încurajăm unii pe alții ca să terminăm cât mai repede.
– cum toamna veneam toți ai casei cu căruța plină de porumb și fasole uscată, și stăteam până seara târziu în curte până terminam de pus proviziile în pod.
– cum iarna, când eram mici, tatăl meu ne trăgea cu sania pe ulițele satului.
– cum eu și mama mea mergeam la brutăria din sat, care era pe atunci cam la 1 km distanță de noi și aduceam pâine proaspăt scoasă din cuptor (iar cel puțin o jumătate o mâncam amândouă, pe drum, râzând și chicotind).
– cum în fiecare seara de iarnă mama mea aerisea camera în care ne pregăteam să dormim, și mirosea a frig 😊 și a fum din coșurile vecinilor, iar apoi repede ne putea așternuturile la soba fierbinte, ca să se încălzească și cum noi ne cuibăream în patul curat și cald.
– cum seara, când eram mici, ne uitam toți la singurul televizor pe care-l aveam, cel alb negru, iar tatăl meu ne citea foarte conștiincios tot ce scria pe ecran, și cum mâncam toți mere din grădina noastră, proaspăt spălate, pe care le culesesem tot noi toți, toamna târziu.
– când mai apoi veneam iarna cu autobuzul de la Cluj, de la facultate, și mama ne aștepta cu mâncarea mea preferată : cartofi în cuptor (picioci în bloadăr, cum le zicem noi și acum) cu mult mujdei de usturoi. Dacă închid ochii pot să simt și cum mirosea în casă. 😁

Am amintiri legate de mulți oameni frumoși :
– la facultate, în cămin, cu colegele de cameră, cum rămâneam toate fără bani și puneam fiecare câte un leu să adunăm de-o sticlă de Cola. Și cum mergeam în gașcă mai apoi la magazin după faimoasa sticlă. Salivam tot drumul înapoi. Iar momentul magic când deschideam sticla și beam câte o gură bună direct din sticlă (că pe atunci cred că nu erau atâția microbi sau oricum nu auzise nimeni de ei) 😛.
– vara asta, la birou, cu fetele, am mâncat zi de zi (poate exagerez un pic) 😁 pâine cu pate. Ajunsesem să ne distrăm maxim cu pateul ăsta de toate zilele. La un moment dat zice o colegă :
– Aș mânca ceva, așa…bun.
– Ioi, știu eu ce! N-am mai mâncat de mult.
– Ce?!
– Așa-i ce bine ar merge… o pită cu pate?😛

Știți la ce mă gândeam zilele astea de când sunt la schi și tot meditez, în timp ce admir peisajul?😊 Că niciodată în viața mea nu m-am simțit bogată când am avut bani, în schimb toate amintirile astea legate de oameni faini, de locuri, toate trăirile pe care le-am avut în diferite momente ale vieții, mi-au îmbogățit viața. Am amintiri atât de vii, unele îmi dau fiori și acum, cu oameni care mi-au dat acea stare de… bine. Știți starea aia de bine, când oamenii cu care ești în momentul respectiv reușesc să te ”umple” atât de tare, încât simți că nu mai ai nevoie de nimic?

Oare voi ști și eu la rândul meu să cresc niște copii ”bogați”? Oare vor spune oamenii cu care mă întâlnesc că s-au îmbogățit cu prezența mea?

Voi, cât de bogați vă simțiți? 😊

(Visited 255 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *