Gustaţi şi vedeţi ce bun este…

Nu obișnuiesc să contabilizez like-urile, ❤️-urile, sau share-urile. Nu o mai fac în ultimul timp, dar recunosc că o făceam mai la început, când prezența mea în online era destul de timidă, și nici eu nu înțelegeam de ce mă urmăresc oamenii. 😊

Totuși am observat o chestie care la început mi s-a părut cel puțin interesantă.

Cele mai multe vizualizări sunt pe articolele despre Divinitate. Ciudat, nu? 🙂 Marea majoritate au peste 400 de vizualizări, ajungând chiar la 600. E mult, e puțin, habar n-am. Nu mă am cu contabilitatea, cu calculele, cu strategiile.

Scriu deschis, exact așa cum e inima mea, cum sunt eu, cum simt. Iar relația mea cu El e cât se poate de reală, de autentică, îi zâmbesc, râdem împreună, plâng mult când ne întâlnim, îl las să mă îmbrățișeze, nu-i cer nimic, îi mulțumesc, îi trimit pupici de noapte bună, avem o relație deschisă, cum ar veni. 😊

M-am tot întrebat de ce articolele despre El sunt în top, și totuși ,,pe față” oamenii nu-și exprimă părerea când scriu despre El.

-Heeeeiii!

-Hei!

-No, am auzit că ai înviat?😁

-Ai auzit bine. 😊Care-i treaba?

– Apoi nu mare lucru, uite scriu un articol pe blog.

-A, da, am uitat că tu scrii.

-Hei, nu fi ironic, că scriu despre Tine, și s-ar putea să nu ieși bine.😁

-Dar ce-ți veni să scrii iar despre mine?

– Ca să devin tot mai populară, pe spatele Tău cum ar veni, că știi, atunci când scriu despre Tine am cele mai multe vizualizări.

-Serios?!

-No, nici Ție nu-ți vine să crezi, nu?

-Ei, glumesc, știu asta, că na, cum scrii ceva despre mine, mă trezesc cu o mulțime de cereri.

-De prietenie?

-Ceva de genul.

-Adică, un fel de (cum aveam noi pe vremea mea) : Ai vrea să fii și prietenul meu?

-Da, cam așa ceva.

-Și le accepți pe toate, sau mai selectezi dintre ele?

-Păi, nu-s chiar toate cereri, unii doar îmi vizitează profilul.

-Să vadă care-i treaba cu tine, nu dau like-uri, nu comentează, te urmăresc așa mai din umbră.

– Da.

– Suntem niște ciudați noi oamenii, nu? Vrem să ne împrietenim cu cineva, dar întâi îl urmărim puțin să vedem cum e, ce face, dacă merită efortul, dacă prietenia asta nu ne face prea vulnerabili, ce-o să zică lumea, de astea, tipic omenești.

-Hai, no, că nu sunteți așa răi, doar…aveți multă grijă de voi înșivă…

-Cumva ne protejăm, nu?

-Păi nu e mai ușor așa? Cu cât știu ceilalți din jur mai puțin despre voi, cu atât vă simțiți mai în siguranță.

-Probabil, dar și cu cât dăm mai mult din noi, cu atât ne simțim mai liberi. Adică mie dacă îmi place de cineva, vreau să și știe că-mi place, așa cum dacă mi-am luat ceva fain vreau să le zic și altora, poate vor și ei. Și, uite, dacă-s prietenă cu Tine, scriu să știe și alții, poate te vor și ei de prieten. Că doar nu te-oi ține doar pentru mine.

-Adică n-ai nicio treabă să mă împarți.

-Hai să fim serioși, nici n-aș putea să te cuprind la cât ești Tu de mare! Eu sunt bucuroasă că mi-ai acceptat prietenia și că pot să ,,gust” din când în când din tine. A, uite, cred că asta vor cei care doar îți vizitează profilul, să guste puțin din tine, să vadă dacă merită să facă un pas mai mare spre tine.

– Da, parcă și scrie undeva: ,,Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!”

-O, da!❤️

 

 

What we do now, you and me

Will affect eternity

God’s counting on me

God’s counting on you

(Visited 342 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *