Drumul spre frumusețe

Am copilărit într-o perioadă în care atunci când se vorbea despre copii, ei nu erau nici frumoși, nici deștepți, nici creativi, nici talentați, nici buni sportivi, erau doar… copii.

Nu țin minte să fi auzit despre mine când am fost mică că-s frumoasă. Dar nici nu țin minte să fi suferit din cauza asta. Adică, cumva, nu i-am dat mare importanță frumuseții.

Poate că pentru o fată e important să știe de mică că e frumoasă, habar n-am. Mie, oricum, când mi s-a vorbit prima dată ceva despre asta, am aflat că, de fapt, … nu eram frumoasă. Eram anul 1 de facultate și mi s-a spus așa în față, fără menajamente, de un băiat chiar, cu care cică tocmai începusem o relație: Nu ești nici urâtă, dar nu ești nici frumoasă.

Atunci, pe loc, nu am reacționat nicicum, aș fi vrut să par amuzată, să zic ceva de genul : ,,Bine, da’ știu asta, că am ajuns târziu când s-a împărțit frumusețea, și am luat și eu din ceea ce a mai rămas”, dar nu mi-a ieșit nici un cuvânt din gură. Am stat apoi toată seara și m-am gândit la ce mi se spusese: oare ce-aș putea să fac eu să fiu frumoasă, că doar așa m-am născut, cu fața asta, cu ochii ăștia, cu gura asta, cu corpul ăsta?

Și parcă din acea seară am început să-i dau o oarecare importanță frumuseții. Și nu în sensul că am început să mă aranjez, machiez, vopsesc sau mai știu eu ce, ci pur și simplu am fost mai atentă la relații, adică m-am despărțit rapid de băiatul ăla😁. De ce să stai într-o relație în care cel de lângă tine, care ar trebui să vadă dincolo de fața ta, de nasul tău, de exteriorul tău, să te vadă pe tine așa cum ești tu cu totul, se blochează la suprafață?

Eram în anul 3 de facultate, când cineva, o fată, o colegă de an, care stătea în primele rânduri și învăța foarte bine, m-a așteptat să cobor din amfiteatru, iar când am ajuns în dreptul ei, m-a privit direct în ochi și mi-a zis: Tu, Ancuța, ești așa frumoasă și ai niște ochi atât de frumoși, parcă zâmbești cu ei! Diana Botau, ești prima persoană care m-a făcut să mă simt frumoasă, și crede-mă, nu te uit pentru asta! ❤️

Nu mai știu dacă am zis ceva atunci, că m-am blocat cu totul, doar eu știam cu totul altceva despre mine. Și m-am mai blocat și altădată, în anii următori, când mi s-a mai spus și de către alții că sunt frumoasă, și m-am gândit chiar: Oare de ce mi-a spus asta? Sigur a zis doar ca să facă mișto de mine și să-mi vadă reacția.

Mi-a trebuit mult mult timp să mă văd și așa – frumoasă, și nu că asta m-ar fi schimbat ca om. Sunt la fel de nearanjată și nemachiată și acum, încă am culoarea naturală a părului, încă stau crispată în poze și am nevoie de mai multe poze din care să aleg una bună, încă nu mă simt confortabil să fac o poză în costum de baie😁, dar peste toate astea, am început să văd frumusețea ca pe o călătorie – o călătorie spre mine însămi.

Cu fiecare oprire din călătoria spre noi înșine, descoperim locuri noi, nemaivăzute, nemaiatinse și dacă reușim să vedem frumusețea din adâncul nostru, vom reuși până la urmă să o scoatem și la suprafață. Iar la final de drum, când vom lua în mână o fotografie cu noi, cei de acum, sper să putem zâmbi și să spunem: Doamne, ce frumos/frumoasă eram!

(Visited 86 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *