De cât Curaj avem nevoie pentru a ne învinge Frica?

Pe Curaj îl găsim la litera C, Frica e puțin mai încolo, la F, și totuși pe ea o ,,învățăm” parcă mult mai repede.

De când suntem mici auzim des cuvântul Frică : Nu-ți fie frică! Ți-e frică? Dar de ce ți-e frică? Hai, nu trebuie să-ți fie frică! Sau ni se transmite doar din gesturi, voce, mimică că ar trebui să ne fie frică deoarece și adulților din jurul nostru le este frică pentru noi.

Când vorbim de Curaj, ne vin în minte unul sau maxim două exemple de oameni cu adevărat curajoși. Într-un grup există de regulă unul pe care toți ceilalți se bazează și pe care îl bagă la înaintare : ,,Hai, du-te tu înainte, că tu ai curaj!”
Restul stau în spate și nu fac pași decât atunci când simt siguranță, când drumul deja a fost bătătorit, ei nu-și asumă riscuri deoarece cuvântul Curaj nu e încă în vocabularul lor.

Cei mai mulți dintre noi pornim în viață încă de mici cu foarte multe frici, cu acel : ,,dar, dacă” și nu învățăm Curajul, pentru că, nu-i așa, Curajul e doar pentru cei curajoși, nu pentru aceia care îl pun pe ,,dar” în față.
Pentru cei care au găsit în dicționar ambele cuvinte: Curaj și Frică, și le-au însușit pe amândouă, pentru că ele nu se exclud, dar au înțeles că, așa cum în dicționar Curajul e în fața Fricii, așa trebuie să fie și în viețile noastre.

Înainte de a pleca în concediu am lucrat la 2 cărți pentru copii, care au intrat zilele acestea la tipar, și care sper să fie un exemplu de curaj pentru copiii din România, dar și pentru noi, cei mari.
Vor face parte dintr-o colecție intitulată Oameni ca noi, o colecție de povești adevărate a unor oameni care prin curaj, dăruire, pasiune și multă muncă, au schimbat lucruri, percepții, viziuni în comunitatea lor, în țara lor și chiar în întreaga lume.

MALALA pentru dreptul fetelor la educație

„Există oameni care cred că le revine altora datoria de a acționa.
Eu îmi spun: de ce-ar trebui să aștept să o facă altcineva?
De ce să nu fac eu primul pas?”

„Un copil, un profesor, o carte și un stilou pot schimba lumea!”

WANGARI MAATHAI femeia care a plantat milioane de copaci

„Nu vă fie frică să vorbiți atunci când știți
că aveți dreptate. Frica nu a condus niciodată la siguranță. ”

„Să plantezi copaci înseamnă să plantezi semințele
păcii și ale speranței. ”

2 laureate ale Premiului Nobel pentru Pace, 2 femei curajoase și luptătoare, 2 Oameni ca noi, ca oricare dintre noi. ❤️

(Visited 51 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *