Dancing like nobody’s watching

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când aud muzică…mă și văd pe un ring de dans…dancing like nobody’s watching.

Am descoperit că-mi place să dansez prin clasa a IV-a, după Revoluție, când în sfârșit aveam acces la programe TV, inclusiv la unele de muzică. Și țin minte că aveam acasă un televizor alb-negru, din ăla care mereu se oprea când ți-era lumea mai dragă și ca să-l repornești, fie îi dădeai una – la propriu, fie aplicai tehnica podelei, adică dădeai cu piciorul în podea și se repornea.
Țin minte că-i imitam pe cei de la Kris Kross, ăia de aveau blugii invers și piesa Jump (era hitul hit-urilor), timp în care mă concentram să nu fac mișcări prea bruște, să se oprească TV-ul.

Când m-am mutat în clasa V-a, la generală, în Sighetu Marmației, deși eram super timidă și mai eram și țărancă, că doar veneam din Rozavlea, aveam ceva ce nu bănuia nimeni: niște mișcări de dans studiate și exersate la greu. Și mai aveam și niște iegări lucioși, un tricou mai lung, prins la mijloc cu o curea, adidași puma (tip gheată) în picioare și părul prins sus într-o coadă, gen palmier (știu, vă vine foarte greu să vă imaginați o astfel de apariție, dar așa apăream eu, în toată splendoarea,
la serate, și desigur, rupeam ringul) 

În liceu, împreună cu fetele din clasă, abia așteptam vinerea să mergem la discoteca liceului. Acela era momentul nostru de maximă relaxare, râdeam non-stop, ne prosteam, făceam mișto una de cealaltă, dar așa drăguț, nu gen bullying. Nini Cristina, Zirka, țineți minte cum eram noi fetele Tarkan și îl înnebuneam pe DJ-ul liceului să ne pună piesa Şıkıdım de câteva ori pe seară, de îi disperam pe toți, cu turcul nostru? 

Nu știu ce planuri aveți voi în următorii ani, dar eu tare cred că mă relansez în dans și păzea, că-s cam nedansată! 😋

Voi, ce n-ați făcut de mult și vă e dor să faceți?

(Visited 80 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *