Cu sau despre fericire

Când eram noi mici părinții noștri își doreau pentru noi ca atunci când vom fi mari să avem o slujbă bună, o familie, o casă și hai, și o mașină.

Acum, marea majoritate a părinților cu copii mici își doresc, pe lângă faptul de-ai vedea o dată mari :), ca atunci când cei mici vor crește să fie … fericiți!

Bun. Dar care-i treaba cu fericirea asta?

Se învață, se moștenește, se cumpără, se dă/ia cu împrumut, se ia prin examen, îți trebuie pile, sau… vine și te ia așa, prin surprindere, și te trezești dintr-o dată cu ea în viață.

Și dacă vine, cât stă?

O zi, o lună, un an, mai mulți? Poți să o sechestrezi sau, când are chef, fără prea multe explicații, se ia și pleacă așa cum a venit?

Numai întrebări legate de ea, iar răspunsuri… mai deloc. Toată lumea o vrea, toți vorbesc despre ea, dar se pare că puțini i-au dat de capăt.

Dacă e să mă gândesc la mine, în anul acesta care se încheie curând, fericirea a șezut tare mult pe la mine. Și a și venit așa pe neașteptate, nici nu m-a anunțat, m-am trezit cu ea în ogradă, cu bagaje cu tot… multe bagaje. Mi-a dat de înțeles că rămâne ceva vreme. Și-a rămas. Mai trebuie să vă zic că e încă la mine?

Dar știți ce mă enervează maxim la ea? Că are zile întregi când, pur și simplu, pleacă fără să salute, fără explicații, se ia așa și se duce, și nu zice la nimeni nimic. O prost crescută, ce să zic! Dar apoi, când reapare… o, ce apariție știe să-și facă! Uiți și că a plecat fără să zică, și că a lipsit câteva zile. Ce-o fi având atât de magic, de o primești iar fără să o cerți măcar?

Nu știu cât mai are de gând să stea la mine, nici nu îndrăznesc să o întreb, să fiu sinceră, oricum, în caz că o văd că-și face bagajele, scrieți-mi o adresă, măcar să meargă la prieteni. 🙂

Vă las o piesă, care pe vremuri, când eram tânără și neliniștită, îmi aducea maximă fericire. 🙂

(Visited 222 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *