Cheia spre fericire

Sunt un om foarte vesel, caut și găsesc bucuria în lucruri simple și mărunte. Zâmbesc mult și oricui, fără reguli sau preferințe. Doar pun zâmbetul pe buze și-l dau mai departe.

Uneori sunt tristă. Chiar foarte tristă. Atunci nu merge nici cu lucrurile simple, nici cu cele mărunte, de zâmbete nu mai zic, ar fi cel mult niște zâmbete cu dinți.

Dar să nu uităm, eu sunt un om foarte vesel, așa mă știe toată lumea, cum să ies în lume fără zâmbet, o să mă întrebe lumea ce bai am, și-apoi chiar așa: ce bai am, că doar am de toate, mai sunt și fancy pe deasupra, mă și urmărește lumea pe Facebook, nu mai zic că scriu postarea asta ascultând valurile mării.😁

Cu toții căutăm continuu starea de bine, de bucurie deplină, de împlinire sufletească și îi zicem mai pe scurt – fericire. Și umblăm după ea toată viața, în speranța că într-o zi, cineva ne va da cheia sau pur și simplu o vom găsi noi întâmplător – acea cheie ce se va potrivi perfect la ușa ei.

Dar ce facem cu cealaltă, știți voi, aia enervantă, aia de mă apucă și pe mine uneori, deși vorba aia, le am pe toate. Ei i-am și găsit un nume tare urât (și-l merită pe deplin, nu?), îi spunem – tristețe. Dar cum de găsim așa ușor cheile de la ușa ei (sigur și-a făcut mai multe dubluri!) și de ce, deși nu o căutăm niciodată, ne împiedicăm mereu de ea?

Oare cum ar fi dacă am afla într-o zi că nu există nici o cheie spre fericire și că ușa ei e mereu deschisă?
Că atât tristețea cât și fericirea fac parte din noi și trebuie doar trăite, fără a fi negate sau prea căutate…

 

(Visited 24 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *